Imobiliarele sunt un domeniu profitabil, indiferent de contextul socio-economic sau politic, deoarece au la bază o nevoie primară și fundamentală a oamenilor: nevoia de adăpost.  Tocmai de aceea, consultanța imobiliară a fost dintotdeauna domeniul care, fie criză, pandemie sau război, a oferit multiple oportunități.  Ce oportunități oferă antreprenorilor și agenților, dar și clienților săi, una din cele mai mari agenții imobiliare din România, Blitz?  La aceste întrebări ne-a răspuns primul partener asociat al companiei și Chief Commercial Officer Blitz, Bogdan Petrovai.

1. Care a fost parcursul tău de la Broker Junior la Partener Asociat?

Parcursul meu profesional a urmat îndeaproape etapele ”Blitz Evolution”, programul intern de recompensare a agenților în baza performanței, care le oferă tuturor celor care se alătură companiei, posibilitatea de a-și face propriul lor business, participând la un business mai mare, într-o formulă de intraprenoriat.  

Eu am pornit în anul 2013 ca agent imobiliar în Blitz, pe vremea când compania era încă un start-up, într-o fază incipientă de dezvoltare, formată din mai puțin de 15 oameni.

Am fost agent de vânzări timp de un an, apoi am devenit primul team leader din Blitz, după fondatorul companiei, rol în care, apropos, m-am autopropus, iar fondatorul a acceptat! ?

Din acel moment am început să tot recrutez agenți și nu m-am mai oprit din training și formări de echipe, timp de 10 ani. În calitate de lider de departament am reușit sa dezvolt inițial o echipă de peste 10 agenți seniori, în primul an. Asta m-a propulsat în rolul de manager al departamentului de ”Vânzări Apartamente”, care astăzi este cel mai mare departament din Blitz, cu peste 50 de agenți activi.

În următorii 5 ani am devenit CCO – Chief Commercial Officer, preluând celelalte departamente din structura de vânzări, în calitate de “manager de manageri”. Apoi, după extinderea Blitz la nivel național, am preluat toată structura de vânzări de la nivel național și, de un an, sunt asociat și partener în companie.

În prezent, coordonez o echipă formată din 4 manageri regionali, peste 30 de manageri de vânzări, 40 de team leaderi și peste 300 de agenți. 

Cei 4 manageri regionali sunt chiar coechiperii mei din echipa inițială de agenți recrutați de mine. Planul de evoluție a funcționat atât pentru mine, cât și pentru ei. Am crescut împreună și ne-am susținut reciproc în provocările întâmpinate și asta a dus la creșterea companiei.

Prin întregul meu parcurs în Blitz am demonstrat că nu există limite pe drumul dezvoltării individuale. 

Și asta ne propunem pentru toți colegii – să creăm un context favorabil ca fiecare să-și poată dezvolta potențialul maxim. Posibilitatea de a deveni partener asociat și parte din companie este una din pozițiile pe care vrem să le deschidem fiecărui blitzer, într-un viitor apropiat. 

imobiliare blitz cluj proprietari

2. Revenind la piața imobiliară, este momentul de față un moment bun să cumperi? 

E o vorbă care zice “when there is blood on the street buy a property” (traducere – cumpără proprietăți când vremurile sunt grele). În imobiliare, chiar și când piața este jos cineva va dori să vândă, iar dacă piața este sus, cineva va dori să cumpere. Fie vremuri de pandemie sau război, așa cum ne-au confirmat ultimii 3 ani, în piață, întotdeauna vor exista oportunități. 

Tranzacțiile imobiliare avantajoase se pot face inclusiv în astfel de perioade mai atipice, ca să nu le zicem ”de criză”.

Asta deoarece achiziția unui imobil nu depinde neapărat de contextul general de piață, ci de contextul și de condițiile individuale. Momentul bun de achiziție sau vânzare este atunci când găsești  un ”preț” avantajos pentru situația în care te afli. 

Pentru cei care stau cu chirie și au opțiunea de a achiziționa o proprietate, chiar și cu credit bancar, recomandăm, clar, achiziția.”

În condițiile în care rata este sub valoarea chiriei lunare, este mai avantajos să plătești rată, decât chirie, acești bani intrând în contul valorii apartamentului. Pe lângă amortizarea proprietăților, cu plata fiecărei rate (fie și cu dobândă), în ultimii ani, în România, s-au înregistrat creșteri accelerate chiar în unele zone, a valorii proprietăților.

De exemplu, cei care au achiziționat proprietăți, în Cluj, au beneficiat, în anumitecazuri, și de o dublare a valorii imobilului față de acum 10 ani, după criza din 2008.

3. Cum mai ”merg” vânzările de imobile în acest moment al pieței? 

Tranzacțiile se încheie într-un ritm bun, dar există o oarecare scădere, comparativ cu anul trecut, deși per total, pe toată structura, suntem cu 15% mai performanți în vânzări, decât anul trecut.

Nu e însă o scădere consistentă și dramatică a cererii și ofertei, cât mai degrabă o perioadă de adaptare la noile condiții.

Scăderea ritmului a fost dată de contextul social și economic în care ne aflăm – pandemie, război, situație economică. Un factor de impact a fost creșterea prețurilor la materialele de construcție, mulți dezvoltatori amânându-și din acest motiv proiectele pe care le aveau în plan. 

Pe de altă parte, din cauza creșterii costurilor creditării, cumpărătorii sunt mai cumpătați și cântăresc mai mult decizia de cumpărare, iar dezvoltatorii, în consecință, calculează de 3-4 ori dacă să între sau nu într-un proiect, sau duc costurile în zona de ”apartamente ieftine”, sau din cauza problemei stocurilor pun pe ”așteptare” proiecte, de teama de a nu rămâne cu banii investiți în construcții prea scumpe sau nefinalizate.

4. Cât de necesară este consultanța imobiliară, în condițiile actuale de piață?  

Consultanța imobiliară este foarte necesară, atunci când vrei ca piața să-ți ofere ce are mai bun și ai nevoie de o imagine cât mai clară asupra opțiunilor. 

Ofertele pe care ți le poate propune un agent îți pot da o perspectivă completă asupra pieței, pornind de la nevoile tale locative prezente și viitoare, cu posibilitatea de a scana întreaga zonă în care vrei să te stabilești, pentru a găsi cel mai bun produs imobiliar, potrivit nevoilor tale.

În tot acest proces de căutare a celei mai potrivite proprietăți, ai nevoie de un consilier imobiliar profesionist, deoarece este dificil să găsești o proprietate perfectă pentru tine, pe cont propriu, mai ales pe o piață mare.

Vei face alegeri bazate pe criterii incomplete și prin urmare nu vei lua cea mai bună decizie. Un consilier imobiliar își va câștiga minimum dublul comisionului plătit în relația cu tine, găsindu-ți proprietatea potrivită, pornind de la nevoile tale locative, în condițiile financiare agreate de tine, în cel mai scurt timp posibil.

5. Sunt imobiliarele o opțiune validă de carieră?

Imobiliarele s-au schimbat la față în toată țara, într-un ritm accelerat și nu mai înseamnă demult doar blocuri gri ceaușiste, ci cartiere rezidențiale și zone cu un nivel ridicat de urbanizare. Astfel, nevoia de consilieri imobiliari profesioniști, care să ajute oamenii, în mod real, în demersul lor de vânzare sau de cumpărare a unei proprietăți este tot mai mare. 

De aceea, meseria de agent, încă insuficient reprezentată, foarte puțin reglementată și relativ nouă în țara noastră, oferă atât de mult loc de dezvoltare. 

Pe scurt, imobiliare reprezinta un domeniu sigur, întotdeauna de actualitate, în care vei găsi ce să muncești și care îți poate oferi câștiguri nelimitate, un program flexibil și o puternică dezvoltare antreprenorială.

7. Care este strategia de extindere a companiei Blitz pentru 2023?

În primii 11 ani de activitate, am dezvoltat o rețetă de business imobiliar de top, în Cluj-Napoca, apoi am reușit să o aduc la o formă predictibilă, replicabilă și ușor de scalat în toată țara. Cu ajutorul acestei rețete, în 2022, birourile și francizele din Cluj, împreună cu cele din țară, au generat o cifră de vânzări de aproape 7 milioane de euro.

Avand în vedere contextul dinamic din piața imobiliară, pe de o parte, și nevoia de consilieri imobiliari profesionisti în toate zonele principale din România, pe de altă parte, obiectivul nostru este sa ducem aceasta rețetă de business imobiliar în toată țara și să “inverzim”, imobiliar vorbind, România.

Avem o rețetă excelentă de business, avem o piață dinamică, avem foarte multe resurse, singurul lucru de care mai avem nevoie este să atragem parteneri de calitate, care să înțeleagă mindset-ul Blitz, să împărtășească valorile companiei și, cu mult curaj, să între alături de noi în acest business frumos, făcut cu oameni și pentru oameni. 

Citește mai mult pe blogul Blitz.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autentificare


Înregistrare


Resetează parola

Te rog introdu numele tău de utilizator sau adresa de email, vei primi o legătură prin email pentru a crea o parolă nouă.

Puneți o întrebare
1
Vă putem ajuta?
Scan the code
Vă putem ajuta?